Hotărârea Adunării Provinciei privind folosirea simbolurilor istorice ale Provinciei Autonome Voivodina
("Bul. oficial al P.A.Voivodina", nr. 10/2002 şi 18/2009)
I DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1
Prin prezenta hotărâre se reglementează folosirea protocolară a stemei Provinciei Autonome Voivodina ca simbol istoric (în continuare: stema).
Articolul 2
Prin stemă se reprezintă Provincia Autonomă Voivodina şi se exprimă apartenenţa Provinciei Autonome Voivodina, ca regiune europeană democratică modernă.
Articolul 3
Stema se afişează şi se foloseşte în forma şi conţinutul stabilit în prezenta hotărâre.
Articolul 4
Stema se afişează şi se foloseşte în conformitate cu prezenta hotărâre, alte reglementări şi uzanţe protocolare.
Stema nu se poate afişa şi folosi într-un mod prin care se încalcă prestigiul şi demnitatea Provinciei Autonome Voivodina.
II FORMA ŞI CONŢINUTUL STEMEI
Articolul 5
Stema ca simbol istoric al Provinciei Autonome Voivodina este formată din stema Bačkăi, Banatului şi Sremului.
Pe scutul compus din trei câmpuri, două verticale şi unul orizontal sunt aşezate privit din stânga spre dreapta stemele Bačkăi, Banatului şi Sremului.
În câmpul vertical din stânga se află stema Bačkăi – Apostolul Pavel stă cu picioarele goale pe un fond albastru regal închis, pe un câmp verde, învelit într-o mantă maron, cu aureolă de aur deasupra capului ţinând în mâna dreaptă o sabie de culoarea albă cu mâner şi gardele pentru mână, întoarse în jos, iar în cea stângă o carte cu coperte negre.
În câmpul vertical din dreapta este stema Banatului – pe un câmp roşu este aşezat în poziţie verticală un leu de aur întors spre dreapta cu o sabie în laba dreaptă.
În câmpul orizontal este stema Sremului – pe un câmp albastru regal închis, trei benzi argintii – râurile Bosut, Sava şi fluviul Dunărea, sub a doua bandă, pe un câmp verde se odihneşte un cerb cu zgardă de aur în jurul gâtului, iar în spatele lui creşte un chiparos.
III FOLOSIREA STEMEI
Articolul 6
Stema se foloseşte împreună cu stema Republicii Serbia atunci când prin lege şi alte reglementări este prevăzută folosirea stemei Republicii Serbia, prin aşezarea ei în dreapta stemei Republicii Serbia.
Articolul 7
Stema poate fi folosită cu avizul prealabil al Consiliului Executiv al Provinciei Autonome Voivodina, ca parte componentă a emblemei, respectiv semnului.
Stema nu poate fi folosită ca marcă comercială a produselor, a serviciilor, eşantion, model ori alt semn pentru marcarea produselor sau serviciilor.
Stema nu este voie să se folosească dacă este deteriorată sau prin aspectul său nu corespunde din punct de vedere estetic.
Articolul 8
Stema se foloseşte în mod obligatoriu:
- în sigiliile şi ştampilele organelor Provinciei Autonome Voivodina,
- în inscripţiile oficiale pe imobilele organelor Provinciei Autonome Voivodina şi organele autonomiei locale în Provincia Autonomă Voivodina şi în spaţiile oficiale folosite de preşedintele Adunării Provinciei Autonome Voivodina şi preşedintele Consiliului Executiv al Provinciei Autonome Voivodina şi poate fi afişată şi în alte încăperi de serviciu ale Adunării Provinciei Autonome Voivodina şi Consiliului Executiv al Provinciei Autonome Voivodina,
- pe charte, diplome şi alte distincţii publice pe care le acordă organele Provinciei Autonome Voivodina,
- pe obiectele care se acordă în scopuri reprezentative, ca şi pe anteturi, plicuri, invitaţii şi felicitări oficiale şi pe cărţile de vizită folosite de preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul Adunării Provinciei Autonome Voivodina, preşedintele, vicepreşedinţii, secretarul şi membrii Consiliului Executiv al Provinciei Autonome Voivodina ca şi de alţi şefi ai organelor provinciale,
- pe vehiculele de serviciu folosite de preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul Adunării Provinciei Autonome Voivodina, preşedintele, vicepreşedinţii, secretarul şi membrii Consiliului Executiv al Provinciei Autonome Voivodina,
- pe diplomele şi certificatele şcolare ale instituţiilor de învăţământ de pe teritoriul Provinciei Autonome Voivodina,
- pe legitimaţiile deputaţilor în Adunarea Provinciei Autonome Voivodina şi ale membrilor Consiliului Executiv al Provinciei Autonome Voivodina.
Stema poate fi folosită şi în alte cazuri dacă folosirea ei nu este în contradicţie cu prezenta hotărâre.
Articolul 9
Etalonul stemei Provinciei Autonome Voivodina se păstrează la Adunarea Provinciei Autonome Voivodina şi în baza lui se efectuează modelarea stemei în uz.
IV DISPOZIŢII SANCŢIONATORII
Articolul 10
Cu amendă de la 2.000,00 dinari până la 100.000,00 dinari va fi amendată pentru contravenţie persoana juridică dacă:
- foloseşte stema în modul prin care se încalcă prestigiul şi demnitatea Provinciei Autonome Voivodina (articolul 4),
- foloseşte stema într-un alt conţinut şi formă decât cele stabilite în prezenta hotărâre (articolul 5),
- nu foloseşte stema atunci când uzul ei este obligatoriu (articolele 6, 7 şi 8),
- foloseşte o stemă deteriorată sau foloseşte fără aviz stema ca emblemă, semn distinctiv, marcă comercială a produselor sau serviciilor ori ca semn pentru marcarea produselor sau serviciilor (articolul 7).
Pentru contravenţia prevăzută la alineatul 1 al prezentului articol va fi amendată şi persoana responsabilă din cadrul persoanei juridice cu amendă de la 100,00 dinari până la 5.000,00 dinari.
Cu amenda prevăzută la alineatul precedent va fi sancţionată şi oricare altă persoană fizică care săvârşeşte o contravenţie prevăzută la alineatul 1 al prezentului articol.
V DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE
Articolul 11
Se autorizează Consiliul Executiv al Provinciei Autonome Voivodina să emită după caz, o îndrumare prin care se va reglementa mai detaliat în conformitate cu prezenta hotărâre, folosirea stemei.
Articolul 12
Sigiliile şi ştampilele organelor Provinciei Autonome Voivodina vor fi conformate cu dispoziţia prezentei hotărâri cu ocazia primei schimbări a acestor sigilii, din orice motive, dar cel mai târziu în termen de un an de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 13
Conţinutul legitimaţiei deputaţilor în Adunarea Provinciei Autonome Voivodina şi a membrilor Consiliului Executiv al Provinciei Autonome Voivodina se va conforma cu dispoziţiile prezentei hotărâri cu ocazia primei schimbări a acestor legitimaţii, dar cel târziu cu ocazia eliberării noilor legitimaţii.
Articolul 14
Prezenta hotărâre intră în vigoare a opta zi de la data publicării ei în "Buletinul oficial al Provinciei Autonome Voivodina."
Menţiune: Forma şi conţinutul stemei au fost publicate în "Bul. oficial al P.A.Voivodina", nr. 10/2002 – pag. 124.
Prezenta hotărâre, din 14 decembrie 2009, se aplică ca Hotărâre a Adunării Provinciei, în baza Hotărârii Adunării Provinciei privind aplicarea Statutului Provinciei Autonome Voivodina ("Bul. oficial al P.A.Voivodina" numărul 18/2009).