Novi Sad, 4 aprilie – Președintele Adunării P.A. Voivodina dr. Bálint Juhász și președinta Guvernului Provincial Maja Gojković, au avut astăzi o întrunire pe care o organizează cu regularitate în fiecare lună, la care au discutat despre cooperarea instituțiilor provinciale și pregătirea pentru viitoarea ședință a P.A. Voivodina.
Discuția s-a concentrat pe proiectele de hotărâri și alte acte care vor fi pe ordinea de zi a ședinței care se va ține la sfârșitul lunii, acordându-se o atenție deosebită temelor din domeniul educației și standardului elevilor, precum și activităților din domeniul cooperării interregionale și transfrontaliere.
Președintele Juhász a informat-o pe președinta Gojković despre activitățile Adunării P.A.V. în cadrul Adunării Regiunilor Europene (ARE), subliniind importanța alegerii de ieri a vicepreședintei Adunării P.A.V. Aleksandra Maletić, în funcția de vicepreședintă a acestei rețele mari și influente de regiuni europene. De asemenea, a fost subliniată importanța faptului că Voivodina va prelua în curând președinția Euroregiunii Dunăre-Criș-Moriš-Tisa (DKMT), ceea ce reprezintă o consolidare suplimentară a rolului acesteia în cooperarea și conectivitatea regională.
Interlocutorii au discutat și despre rezultatele din domeniul turismului în P.A. Voivodina, subliniind că creșterea numărului de sosiri și înnoptări turistice în primele cinci luni ale acestui an confirmă importanța investițiilor în oferta turistică și infrastructură, precum și potențialul mare de dezvoltare în continuare a acestui sector economic.