11. 09. 2025.Juhász: Obligația noastră este unitatea și o viață demnă pentru toți cetățenii

Senta/Novi Sad, 11 septembrie - Președintele P.A. Voivodina Bálint Juhász a asistat astăzi la ședința festivă a Adunării Comunei Senta, cu prilejul Zilei Comunei Senta şi aniversării a 328 de ani de la Bătălia de la Senta.

Şedinţa a fost deschisă de președintele Adunării Comunei Senta, Veselin Petrović,  iar preşedinta comunei, Hajnalka Burány, s-a adresat participanților cu un discurs ceremonial, iar cele mai înalte premii comunale au fost înmânate persoanelor merituoase.

În urma şedinţei festive, președintele Adunării Provinciei Autonome Voivodina, Bálint Juhász, a făcut referire la semnificația Bătăliei de la Senta, care a schimbat cursul istoriei în această parte a Europei și a marcat începutul căderii Imperiului Otoman.

„Victoria decisivă a lui Eugen de Savoia asupra armatei otomane în Bătălia de la Viena a deschis calea negocierilor care au dus în cele din urmă la Pacea de la Karlowitz.  De noi depinde să ne amintim de toate victimele cu profund respect și să nu permitem ca trecutul să fie uitat. În același timp, suntem obligați să privim înainte și să continuăm să lucrăm pentru bunăstarea cetățenilor din Senta și din întreaga regiune, pentru o comunitate mai puternică, o viață demnă și un viitor în care fiecare se va simți mai sigur și respectat”, a declarat președintele Juhász.

Înainte de începerea şedinţei festive, au fost depuse coroane la placa memorială de pe râul Tisa, unde a avut loc Bătălia de la Senta, care reprezintă un complex memorial dedicat tuturor victimelor care au contribuit la marea victorie din anul 1697.