13. 02. 2025.Maja Gojkovic și Bálint Juhász la Szeged: Construim poduri pentru cooperarea regională DKMT

Novi Sad/Szeged, 13 februarie - Președintele Guvernului Provincial, Maja Gojković și președintele Adunării Voivodinei, Bálint Juhász, au discutat astăzi la Szeged cu membrii Agenției Euroregionale de Dezvoltare Dunăre-Criș-Mureș-Tisa (DKMT) despre potențialele de dezvoltare și problemele actuale legate de regiunea de lângă graniță.

În cadrul ședinței au fost analizate activitățile DKMT și au fost prezentate noi proiecte.

„Suntem mulțumiți de întâlnirea de astăzi, eu și președintele Juhász suntem de acord că această cooperare este foarte importantă, la fel ca și proiectele implementate de DKMT”. „Este important să trecem de la cuvinte la fapte și, în acest context, este necesar să adoptăm un plan de acțiune pe care să se bazeze viitoarea noastră cooperare”, a declarat președinta Guvernului Provincial, Maja Gojković.

S-a mai constatat la întâlnire că, cel mai puternic aliat al Serbiei este Ungaria și invers, legăturile noastre sunt de neîntrerupt.

Diversitatea și numărul comunităților etnice care trăiesc în țările membre DKMT reprezintă o temelie puternică și un pod pentru cooperarea reciprocă, bazată pe asociere și parteneriat în domeniile economiei, învățământului, artei, culturii și sportului, s-a concluzionat în cadrul întâlnirii.

Președintele Adunării Voivodinei, Bálint Juhász, și-a exprimat satisfacția că, cooperarea regională DKMT rezistă de zeci de ani prin numeroase proiecte comune de care beneficiază cetățenii celor trei state.

„Datorită acestei cooperări, a fost elaborată documentația tehnică de proiect pentru linia de cale ferată între Subotica și Szeged, iar DKMT a contribuit și la îmbunătățirea punctelor de trecere a frontierei dintre Serbia și Ungaria”. „Toate acestea sunt de mare importanță pentru cetățenii din această zonă”, a spus președintele Juhász.

De asemenea, participanții la întâlnire s-au referit și la cele două proiecte momentan cele mai actuale în cadrul cooperării regionale dintre DKMT. 

Proiectul „LIGHT BORDERS IN DKMT” este finanțat prin Programul Interreg IPA de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-Serbia 2021 – 2027 în valoare totală de aproape 240 de mii de euro, și are drept scop identificarea nevoilor și procedurilor de dezvoltare a infrastructurii care ar facilita trecerea frontierei dintre Serbia și Ungaria.

Au fost deja aprobate trei proiecte strategice și anume renovarea acoperișului și dezvoltarea potențialului turistic al Primăriei Subotica, un proiect de educare a agricultorilor, și consolidarea activităților de cooperare în caz de urgență, atât în Voivodina, cât și în toată zona de lângă graniță. 

Proiectul „MAKE RIVER TISA GREAT AGAIN” se află în faza de pregătire și are ca scop îmbunătățirea turismului durabil pe râul Tisa. 

Cooperarea Regională Dunăre-Criș-Mureș-Tisa a fost înființată la 21 noiembrie 1997 la Szeged cu scopul de a sprijini și încuraja cooperarea între autoguvernările locale, oamenii de afaceri și cetățenii în toate domeniile care pot contribui la democratizare, integrare și dezvoltare socială și economică.

La ședința de lucru au participat și vicepreședinții Consiliului Județean Bács-Kiskun și ai Consiliului Csongrád – Csanad Mák Kornél și Haág Zalán, și directorea Agenției de Dezvoltare Euroregională Anna Csokasi Eszte.