Novi Sad, 8 februarie – Președintele Adunării Provinciei Autonome Voivodina, Bálint Juhász l-a primit astăzi pe președintele Adunării Naționale a Republicii Srpska, dr. Nenad Stevandić, care se află în prima vizită oficială la Parlamentul Provincial.
Juhász și Stevandić au discutat despre continuarea cooperării, tradiționale, dintre cele două parlamente, atât la nivelul grupurilor de deputaţi de prietenie, cât și al organismelor de lucru ale adunărilor și ale serviciilor de specialitate, cu scopul de a face schimb de experiență, exemple de bune practici și activități comune.
Președintele Juhász și-a subliniat convingerea că cele două parlamente și cei doi președinți vor continua și aprofunda cooperarea care are baze solide, care a fost începută de predecesorii lor lucrând pentru menținerea legăturilor instituționale, dar și pentru menținerea legăturilor între cetățenii Provinciei Autonome Voivodina și Republica Srpska.
„Există și cadru instituţional sub formă de protocoale de cooperare semnate la nivelul parlamentelor, precum și la nivelul serviciilor de specialitate care ne oferă o gamă largă de oportunități de a contribui la dezvoltarea și prosperitatea Voivodinei și Republicii Srpska”, a amintit Juhász și a adăugat că cooperarea P.A. Voivodina, precum şi a Republicii Serbia cu diaspora este foarte importantă.
Președintele Stevandić i-a mulțumit președintelui Juhász pentru primire și a subliniat în mod deosebit rolul important al fostului președinte al Adunării P.A. Voivodina István Pásztor în stabilirea și menținerea legăturilor dintre cele două parlamente. Subliniind intenția clară de a continua această cooperare, el l-a invitat pe președintele Juhász să viziteze în curând cu o delegație Adunarea Națională a Republicii Srpska.
Delegația Republicii Srpska este în vizită la Novi Sad cu ocazia participării la „Târgul ţinutului natal - ţinutul natal prin economie, turism și cultură” la Târgul din Novi Sad, care este organizat de Fondul pentru Persoanele Refugiate, Strămutate şi pentru Cooperarea cu sârbii în Regiune.