Novi Sad, 18 decembrie – Președintele Adunării P.A. Voivodina Bálint Juhász a participat astăzi la promovarea timbrului poştal ocazional dedicat cotidianului Magyar Szó, emis cu ocazia marelui jubileu, împlinirea a 80 de ani a singurului cotidian în limba maghiară din Serbia.
Adresându-se la ceremonia care a marcat și cea de-a 67-a aniversare a tipografiei Forum, președintele Juhász a mulțumit întreprinderii Poşta Serbiei pentru parteneriatul de succes de-a lungul anilor, precum și tuturor celor care au participat la realizarea acestui proiect foarte important.
„În septembrie anul trecut, Poșta Serbiei a emis un timbru bilingv în onoarea poetului maghiar Petőfi Sándor, care potrivit regretatului nostru președinte István Pásztor, a fost una dintre dovezile și simbolurile cruciale ale cât de departe am ajuns în relații de respect, încredere și prietenie între Ungaria și Serbia. La doar un an mai târziu, din nou, cu mare mândrie și plăcere, prezentăm astăzi un timbru în onoarea a opt decenii a cotidianului Magyar Szó. Sunt sigur că în întreaga regiune Carpatică, nicio țară, cu excepția Serbiei, nu a manifestat recunoştinţă în acest fel unei comunități naționale și unui ziar care este publicat în limba maternă”, a spus Juhász.
Președintele Adunării P.A Voivodina a subliniat că Magyar Szó este vocea și sufletul comunității maghiare din Voivodina, care din anul 1944 relatează zilnic cititorilor săi, iar tipografia Forum monitorizează publicarea acestui ziar de 67 de ani și este garantul păstrării alfabetizării maghiare și al supraviețuirii presei.
„Istoria comună a ziarului și a tipografiei este o dovadă puternică că presa maghiară din Voivodina nu este doar o parte a trecutului, ci și o parte a viitorului nostru”, a spus Juhász
Timbrul ocazional care ilustrează cotidianul Magyar Szó a fost proiectat de artista Anamari Banjac. La ceremonie, celor prezenţi s-a adresat reprezentantul Poștei Serbiei, Aleksandar Belić, iar despre planurile şi rezultatele obţinute au vorbit directorul Societății pentru Activităţi de Presă şi Editură Magyar Szó, Edvina Erdődi și locţiitoarea directorului responsabilă de tipografie Angéla Végvári. La ceremonie a fost prezent şi vicepreşedintele Guvernului Provincial şi secretar provincial pentru educaţie, reglementări, administraţie şi minorităţile naţionale – comunităţile naţionale Róbert Ótott.