31. 10. 2024.Președintele Juhász a avut convorbiri cu ambasadoarea Norvegiei

Novi Sad, 31 octombrie - Președintele Adunării P.A. Voivodina Bálint Juhász a avut astăzi convorbiri cu ambasadoarea Regatului Norvegiei în Serbia, Excelența sa  Christine Melsom cu privire la cooperarea dintre P.A. Voivodina și regiunile norvegiene, protecția mediului și sursele regenerabile de energie și potențialele mari ale Voivodinei în domeniul agriculturii și industriei IT.

Președintele Juhász a subliniat cooperarea de lungă durată și prietenoasă cu regiunea norvegiană Nordland, care are potențial de a se extinde și de a se concretiza în domeniile care sunt de interes comun pentru ambele regiuni, precum ecologia, agricultura și industria IT.

„P.A. Voivodina este în primul rând o regiune agricolă, dar avem și o industrie IT foarte dezvoltată. Orașul Novi Sad este cel mai mare centru IT din țara noastră și suntem foarte mândri de sinergia dintre Universitatea din Novi Sad, Guvernul Provincial, antreprenori, Institutul Biosens și Parcul Științific și Tehnologic, care dă naștere unor proiecte și rezultate excepționale”, a spus Juhász. 

Dânsul a adăugat că Republica Serbia și P.A. Voivodina se străduiesc să contribuie la lupta globală pentru protecția mediului și a informat-o pe ambasadoarea Melsom despre subvențiile care există la nivel local și provincial pentru eficiența energetică, care, pe lângă beneficii ecologice, oferă cetățenilor și beneficii financiare.

„Sunt de părere că trebuie să-i facem pe cetățeni parteneri pe acest drum. Indiferent de adoptarea declarațiilor, construcția de infrastructură, parcuri eoliene, dacă nu avem un parteneriat cu cetățenii, nu vom realiza prea multe în cadrul tranziției verzi”, a menționat Juhász.

Ambasadoarea Melsom a subliniat că există companii IT care operează în Serbia și Novi Sad și a subliniat că angajații acestor companii sunt experți excepționali care sunt foarte dedicați muncii lor. Ea a adăugat că Norvegia a ajuns departe în ceea ce privește standardele ecologice și că sunt pregătiți să facă schimb de experiență și exemple de bune practici.

Președintele Juhász a mai subliniat că Norvegia și Serbia au o istorie comună și că este foarte important să cultivăm o cultură a amintirilor perioadei în care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un număr mare de oameni din țara noastră au fost deportați în Norvegia pentru a construi drumuri și căi ferate în nordul acestei țări și la fel și faimosul „Drum însângerat”. Ambasadoarea Melsom a menționat că Ministerul Culturii din Norvegia are mare grijă de toate memorialele ridicate victimelor acestei perioade, care sunt multe, și că această perioadă a creat legături de neîntrerupt între cele două popoare.