24. 10. 2024. Juhász: Voivodina construieşte mori de vânt ale cooperării

Novi Sad, 24 octombrie - Președintele Adunării P.A. Voivodina, Bálint Juhász, a participat astăzi la conferința de deschidere a proiectului „Îmbunătățirea adaptării comune la schimbările climatice și condițiile meteorologice extreme prin dezvoltarea unei platforme pentru managementul integral al apei – ADAPTis” , care este finanțat în cadrul programului Interreg VI-A IPA Ungaria - Serbia 2021-2027.

Partenerul principal la proiect este Facultatea de Științe Tehnice din Novi Sad, în timp ce ceilalți parteneri la proiect sunt Fondul „Activităţi Europene” al P.A.V., Direcţia pentru gospodărire apelor pentru zona Tisa Inferioară (Ungaria), Universitatea din Szeged (Ungaria) și Întreprinderea Edilitară Publică „Vode Vojvodina” Novi Sad.

Președintele Juhász a subliniat că conferința de astăzi este o confirmare că P.A. Voivodina și județele maghiare au înțeles bine în urmă cu aproape două decenii schimbările care urmează și au început să pregătească în comun proiecte de cooperare transfrontalieră IPA. El a mai subliniat că în lumina confruntării globale cu problema schimbărilor climatice, proiectul de gospodărire integrată a apei pe râul Tisa este semnificativ din punct de vedere științific, tehnologic și de securitate, întrucât Tisa străbate teritoriul din 12 unități ale autoguvernării locale din Voivodina, unde locuiesc aproximativ 170.000 de locuitori, ceea ce reprezintă aproape 9% din populația Voivodinei.  

„Voivodina construiește de mult timp mori de vânt ale cooperării cu parteneri transfrontalieri. În ultimii 17 ani, munca comună serioasă, responsabilă și profesională a echipelor din județele maghiare și comunele voivodinene la proiectele a căror implementare durează în medie aproximativ 6 ani, nu a putut avea ca rezultat altceva decât succes”, a spus Juhász și a adăugat că acest proiect este o continuare a demersurilor inginerești care au fost realizate în ultimii 150 de ani, de când se lucrează la construirea sistemului de terasamente de apărare împotriva inundațiilor, deoarece Tisa inunda în fiecare primăvară aproximativ 100 de kilometri de coastă. 

„Legăturile politice, economice, științifice și culturale dintre cele două comunități ale noastre sunt profund păstrate în istoria și memoria socială. Ele au persistat în ciuda schimbărilor în circumstanțe politice, deoarece oamenii care au construit și reînnoit acele legături au fost decorați cu aceeași calitate care îi caracterizează pe creatorii de astăzi ai proiectelor comune de cooperare transfrontalieră. Este perseverență”, a spus președintele Juhász.

Secretarul Provincial pentru Învățământul Superior și Activitatea de Cercetare Științifică Prof. dr. Branko Markoski, și-a exprimat satisfacția că, în beneficiul reciproc, proiectul „ADAPTis” va reuni timp de doi ani oameni de știință din universitățile din Novi Sad și Szeged, precum și întreprinderile care gestionează apa din Serbia și Ungaria. 

„De mai multe decenii, cele două țări ale noastre au dezvoltat relații bazate pe încredere reciprocă, prietenie și viziune comună a progresului, în toate segmentele vieții și muncii. Cooperarea excelentă dintre cele două țări se revarsă în activitatea de cercetare științifică și cooperarea instituțiilor”, a spus prof. dr. Markoski și a adăugat că cooperarea transfrontalieră pe care o promovăm nu este doar un cadru formal, ci o conexiune vie și dinamică care oferă numeroase oportunități de dezvoltare. Cu aprecierea că prin proiecte comune precum „ADAPTis” se pot obține rezultate concrete care să contribuie la comunitățile academice dar și la societate în ansamblu, prof. Dr. Markoski a subliniat sprijinul suplimentar al Guvernului Provincial și al Secretariatului condus de el. 

Despre importanța acestui proiect a vorbit și directorul Parcului Științific și Tehnologic Novi Sad, prof. dr. Srđan Kolaković și managerul de program al Secretariatului comun al programului Interreg IPA Ungaria-Serbia Olivera Tanacković.

Bugetul total al proiectului este de 1.418.020,16 euro, dintre care 85% din cuantumul declarat este donație din partea Uniunii Europene, cuantumul de 1.205.317,13 euro. Obiectivul principal al proiectului ADAPTis este dezvoltarea unei platforme comune pentru managementul integrat al apei pe râul Tisa folosind instrumente digitale inovatoare pentru prognoză și planificare, promovând astfel o bună comunicare și cooperare între părțile interesate pentru  managementul apei și dezastrelor în adaptarea la schimbările climatice extreme.