26. 06. 2024.Președintele Juhász s-a întâlnit cu ministra Miščević

Novi Sad, 26 iunie – Președintele Adunării P.A. Voivodina Bálint Juhász a avut astăzi o întrevedere cu ministra pentru integrări europene Tanja Miščević, pe marginea importanței procesului de integrări europene al Republicii Serbia și a temelor actuale referitoare la procesul de aderare.

Ministra Miščević l-a informat pe președintele Juhász cu privire la detaliile lucrărilor finale privind Agenda de reformă, care, după ratificare, va permite țării noastre să utilizeze fonduri din Instrumentul pentru reforme și creștere pentru Balcanii de Vest ale UE, pentru perioada până în 2027.

„Ca și până în prezent, Adunarea P.A. Voivodina și instituțiile provinciale sunt pregătite să facă tot ce este necesar pentru accelerarea procesului de integrare europeană, precum și pentru a participa cu capacitate maximă în sprijinirea UE și a proiectelor transfrontaliere ale autoguvernărilor locale și ale societății civile, astfel încât acestea să devină și mai concrete și de calitate”, a subliniat Juhász. 

Președintele Juhász și ministra Miščević au discutat și despre importanța faptului că peste câteva zile Ungaria va prelua președinția Consiliului UE, evaluând că sprijinul prietenos și de partener al acestei țări Republicii Serbia va contribui cu siguranță la accelerarea posibilelor etape disponibile în drumul nostru către UE. Dânșii au subliniat în special importanța și beneficiile pe care proiectele finanțate de Uniunea Europeană le au asupra vieții cetățenilor și au indicat asupra necesității de a consolida capacitățile care să ne permită să absorbim fonduri și mai puternic.   

Juhász și Miščević au discutat, de asemenea, și despre necesitatea unui flux mai fluid și mai rapid la punctele de trecere a frontierei, precum și despre contribuția pe care comunitățile naționale care trăiesc în P.A. Voivodina o oferă și o pot oferi pe drumul european al țării noastre.