13. 06. 2024.Delegația Adunării P.A. Voivodina la Adunarea Generală și Summit-ul Mării Negre al ARE

Batumi/Novi Sad, 13 iunie - Președintele Adunării P.A. Voivodina Bálint Juhász și vicepreședinții Damir Zobenica și Aleksandra Maletić participă la cea de-a 8-a ediție a Summit-ului Mării Negre de la Batumi, Georgia, care are loc în cadrul Sesiunii Generale a Adunării Regiunilor Europene (ARE), în care P.A. Voivodina este membru activ de mulți ani.

Tema Summit-ului Mării Negre din acest an este extinderea Uniunii Europene și regiunea Mării Negre, iar participanții la summit au discutat despre importanța integrării europene a țărilor din regiunea Mării Negre pentru stabilitatea politică și îmbunătățirea economiei, comerțului, energiei, securității, culturii și învățământului în această zonă.

Președintele Adunării P.A. Voivodina Bálint Juhász, a apreciat că extinderea Uniunii Europene către țările din regiunea Mării Negre care nu sunt încă membre ale UE poate avea beneficii concrete pentru țările din această regiune, precum și pentru Europa însăși.

„Când este vorba de cooperare în cadrul regiunii Mării Negre, aceasta poate fi esențială pentru îmbunătățirea stabilității, dezvoltării și prosperității în țările din jurul Mării Negre, dar și într-o țară ca a noastră, prin care Dunărea curge și se varsă în Marea Neagră, faptul care ne orientează spre această regiune. „Aceste țări au un bogat patrimoniu cultural, istoric și economic care poate servi drept bază bună pentru o cooperare de succes”, a spus președintele Juhász.

Vicepreședintele Adunării P.A. Voivodina Damir Zobenica, care este și vicepreședintele ARE responsabil cu dezvoltarea economică regională, a subliniat că potențialul economic al regiunii Mării Negre este extrem de mare, având în vedere locația sa strategică, resursele naturale și potențialele infrastructurale.

„Cooperarea în domenii precum economia, energetica, turismul și infrastructura poate aduce beneficii tuturor țărilor din acest teritoriu”. Apropierea lor de UE ar deschide noi piețe și, indiferent de toate diferențele și dezacordurile cu privire la anumite probleme ale unor țări, legătura lor mai mare ar contribui la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, dar și la stabilitatea politică generală”, a spus vicepreședintele Zobenica, care a participat și la Summit-ul precedent al Mării Negre de la Odesa, care a avut loc în anul 2018, care a fost dedicat sinergiei Mării Negre și Dunării.

Summit-ul a fost deschis de președintele AER Albert Castellanos Maduell, iar în partea introductivă, s-au adresat participanților, președintele Republicii Autonome Adjara Tornika Rizhvadze, președintele Adunării R.A. Adjara Davit Gabaidze, precum și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe din Georgia și Ministerului Finanțelor și Economiei din R.A. Adjara.

În cadrul Adunării Generale a ARE înainte de masă au fost adoptate și mai multe documente strategice, printre care se numără și Strategia ARE pentru perioada 2024-2031, care se referă la angajamentul acestei organizații față de dezvoltarea democrației și creșterea implicării cetățenilor în procesul de luare a deciziilor, îmbunătățirea solidarității și echității, dezvoltării durabile și coeziunii, inovării și cooperării regionale. 

Adunarea Regiunilor Europene (ARE), al cărei P.A. Voivodina este membru din anul 2002, este cea mai mare rețea independentă din Europa extinsă, care reunește regiuni din 35 de țări, din Norvegia până în Turcia și din Georgia până în Portugalia. ARE este prezentă pe continentul european, atât în interiorul, cât și în afara Uniunii Europene, iar cu regiunile sale membre reprezintă vocea autorităților regionale din anul 1985 și joacă un rol cheie în recunoașterea regiunilor ca actori decisivi în crearea politicii europene.

Delegația Adunării P.A. Voivodina se află în orașul georgian Batumi din provincia Adjara, unde participă la activitatea Adunării Generale a ARE și a ediției a 8-a a Summit-ului Mării Negre, care are loc în cadrul Adunării Generale.