Accesul la informaţii de importanţă publică

Accesul la informaţiile de interes public este condiţia pentru exercitarea calitativă şi eficace a altor drepturi şi libertăţi ale omului (de ex.: libertatea gândirii, dreptul la informare, dreptul electiv) şi un instrument de neînlocuit pentru exercitarea controlului asupra activităţii organelor de stat. Acest drept al cetăţenilor deschide drumul ca fără intermediar, real şi responsabil să participe la efectuarea activităţilor publice şi în procesul de adoptare a hotărârilor, precum şi să influenţeze asupra conţinutului acestora şi eficacităţii aplicării. În acest mod se consolidează concomitent şi principiul responsabilităţii în muncă a tuturor titularilor puterii şi se crează condiţii pentru o dezvoltare mai eficace a democraţiei, edificării şi stabilităţii instituţiilor sistemului democratic, dar şi pentru dezvoltarea economică a ţării.

Dreptul la acees la informaţiile de interes public este definit în Legea privind accesul liber la informaţii.

Persoana autorizată pentru procedarea conform cererilor pentru liberul acces la informaţii este dr. Sandra Stojković, secretar general al Adunării P.A.V.

Fiecare persoană, în condiţii egale, are dreptul la acces la informaţii, cu specificarea că este nevoie de completarea cererii pentru acces la informaţiile de interes public.

Cererea pentru accesul la informaţii

Fiecare persoană care doreşte să-şi exercite dreptul prevăzut în Legea privind liberul acces la informaţiile de interes public, poate prelua de pe această pagină Cererea pentru acces la informaţiile de interes public.

Anunţul completat se poate trimite:

  1. prin poştă sau preda personal la registratura Adunării Provinciei Autonome Voivodina pe adresa:

    Adunarea Provinciei Autonome Voivodina
    Vladike Platona 1
    21101 Novi Sad
    Republica Serbia

  2. prin fax la numărul +381 21 457-917
  3. prin poşta electronică pe adresa: informacije@skupstinavojvodine.gov.rs

Preluarea cererilor pe formular

 

Persoana responsabilă cu protecţia datelor cu caracter personal

Sandra Srdanović + 381 21 487 4903